Asociația pentru Știință și Cercetare

Loading Events

28 Ianuarie 2026
1800
Orașul ca laborator: porumbei, patogeni și drumul până aici

Valentin Adrian Kiss
Faculty of Science, Department of Biology, University of Antwerp (Belgium)
#EcologieUrbana #EcologiaBolilorInfectioase #OneHealth #PublicHealth #Zoonoze 

RO: În această prezentare, o să vorbesc despre parcursul meu academic, de la primii pași în ecologie și conservare, până la momentul actual, în care sunt student doctorand la Universitatea din Antwerp. Fiind first-generation student, drumul nu a fost întotdeauna clar sau ușor. Voi menționa câteva dintre provocările pe care le-am întâmpinat de-a lungul acestui traseu, în special dificultatea de a naviga lumea academică fără o hartă clară. În timpul licenței și a masterului, am explorat diferite subiecte ecologice, de la studiul si monitorizarea a păsărilor acvatice, la paleoecologie, biospeologie și până la activități practice de conservare a plantelor. Toate aceste experiențe au influențat modul în care percep si înțeleg functionalitatea ecosistemelor în timp si spațiu iar in cele din urmă, m-au condus spre domeniul în care lucrez acum: ecologia bolilor. Partea centrală a prezentării va fi despre cercetarea mea din cadrul proiectului de doctorat, care analizează cum se răspândesc bolile în mediul urban, folosind porumbeii ca sistem model. Voi începe cu o introducere in ecologia bolilor iar apoi voi intra în detalii despre munca mea pe Chlamydia psittaci (bacteria responsabila pentru psitacoza). Voi prezenta câteva rezultate despre cum variază distributia spatiala a infecției într-un oraș si cum distribuția bolii nu este uniforma, ci influențată de spațiul urban și ce înseamnă acest lucru pentru înțelegerea dinamicii transmisiei, identificarea focarelor de infectie și dezvoltarea unor strategii mai eficiente de monitorizare. De asemenea, voi vorbi despre cum putem îmbunătăți monitorizarea bolilor pentru animalele urbane, mai ales având în vedere că factori precum modul de colectare și modul de diagnosticare pot afecta estimarile. Va exista și un segment dedicat porumbeilor. Voi face o scurtă trecere prin istoria lor și voi argumenta că porumbeii sunt mult mai interesanți (și subestimați) decât se crede. E adevărat că sunt cam „prea prezenți” în peisajul urban, dar din punct de vedere biologic și comportamental sunt niște pasari remarcabile.

ENG: In this talk, I’ll take you through my academic path, from my early steps in ecology and conservation to where I am now, doing a PhD at the University of Antwerp. As a first-generation student, that journey hasn’t always been straightforward. I’ll touch on some of the. challenges I’ve faced along the way, especially figuring out how to navigate academia without a clear roadmap. Throughout my studies, my research interests have been pretty broad. During my BSc and MSc, I explored all kinds of ecological topics, from the reproductive biology of waterbirds to paleoecology, to hands-on work in plant conservation. Those experiences shaped the way I think about ecosystems across time, space, and different scales and eventually lead me toward the field I work in now: disease ecology. The core of this talk is my PhD research, which looks at how diseases spread in cities, using feral pigeons as a model system. I’ll start by laying out the bigger picture of urban disease ecology, then dive into my work on Chlamydia psittaci (the bacterium that causes psittacosis). I’ll share some findings on how infection risk varies across a city, how disease isn’t randomly distributed, but shaped by urban space and what that means for tracking transmission, identifying infection hotspots, and building better surveillance strategies. I’ll also talk about how we can improve disease monitoring in urban wildlife, especially since things like sampling design and diagnostics can really affect our estimates. And there will be a pigeon focused segment. I’ll give a short overview of their history and make the case that pigeons are way more interesting (and very underrated) than people usually think. Sure, they’re a bit overexposed as urban birds but biologically and behaviorally, they’re kind of amazing.

Bio: Valentin este membru in consiliul Uniunii Ornitologilor din Europa si doctorand la Universitatea din Antwerp (Belgia), unde studiaza modul în care peisajele urbane și comportamentul social influențează răspândirea bolilor transmise prin interacțiuni sociale. Cercetarea lui integreaza technici moleculare, imuno-ecologie, ecologie comportamentală și analize ale peisajului urban pentru a examina cum comportamentul social individual și factori de mediu precum poluarea și fragmentarea habitatului afecteaza dinamica infectiei cu Chlamydia psittaci in porumbei. Dincolo de proiectul actual, Valentin este interesat de conflictele dintre oameni și păsările urbane, cu accent pe modul în care practicile de management, percepțiile publice și activitățile umane influențează comportamentul și distribuția păsărilor în orașe.

Linkuri:
Profil University of Antwerp: aici
Google Scholar: aici
European Ornithologists Union: aici

Research groups:

  • Behavioural Ecology and Ecophysiology Research Group 
  • Evolutionary Ecology Research Group

Accesează Link Zoom

 

Toate evenimentele